Cum să ai 36.000.000 de vizualizări pe YouTube

5 mai 2011 | Paul Olteanu

De curând am început să lucrez alături de prietenii de la Headvertising la un experiment creativ prin care încercăm să producem conţinut „forwardabil”. Adică lucruri pe care-ţi vine să le dai mai departe… „virale” cum ar zice limba de lemn a marketingului.

Şi iepurele inspiraţiei a sărit de unde mă aşteptam mai puţin:  În debutul conferinţei GreenBizForum de ieri, Marta Uşurelu, redactorul şef al Biz, a pus clipul de mai jos pe care vă invit să-l ascultaţi la căşti sau cu boxele cât mai tare!

Eu nu-l ştiam pe Matt, nici cum a început povestea de mai sus şi surpriză: totul a început dintr-o joacă uploadată pe YouTube.

Totul a început când Matt şi un prieten erau într-o călătorie şi făceau fotografii, când prietenul i-a spus lui Matt: „De ce nu te duci acolo şi să faci dansul ăla şi eu înregistrez”.
Câţiva ani mai târziu cineva a descoperit înregistrarea pe net şi a dat-o mai departe, până când ea a ajuns la cei de la StrideGum. Lor li s-a părut interesantă şi l-au întrebat pe Matt dacă nu vrea să facă un tur prin lume şi să înregistreze un clip nou. Matt i-a întrebat dacă ei vor plăti pentru asta şi ei au zis „da”.

În 2006, Matt a făcut o călătorie de 6 luni prin 39 de ţări, pe toate cele 7 continente.

Cum să ai 36.000.000 de vizualizări?

Există trei constante pe care le au cele mai multe clipuri cu zeci, sute de mii sau milioane de vizualizări.

1) Prima constantă este că transmit emoţie. Uitaţi-vă la Matt şi o să înţelegeţi.

2) A doua este că sunt personale. Mie mi s-a întâmplat de multe ori să rămân uitându-mă la un clip care nu e în nici un fel interesant (ba uneori e chiar idiot), doar pentru că pot să văd o fărâmă din viaţa cuiva. Un exemplu în online este „Doru de la Bacău„. Alte exemple la TV sunt programele gen „Big Brother”, „Noră pentru mama” and company. Ele nu fac altceva decât să ne arate cele mai personale colţuri din viaţa oamenilor, colţuri în care în mod normal nu avem acces şi în legătură cu care suntem curioşi, indiferent despre cine ar fi vorba.

Tot sub constanta „personalului” stau şi clipurile cu care relaţionăm  şi la care ne uităm pentru că am putea fii chair noi în locul protagoniştilor.

3) A treia este că majoritatea clipurilor ăstora arată ceva excepţional. Prezintă o întâmplare, un eveniment sau nişte gânduri pe care nu le vezi / auzi în mod normal. Un om dansând în locuri publice, altul care ne arată unde doarme şi cum arată WCul lui… sunt exemple de situaţii ieşite din comun care fie că sunt inspiraţionale, fie că sunt de-a dreptul penibile penibile, tot ne atrag atenţia.

 

Gândiţi-vă la clipurile pe care le-aţi văzut de cele mai multe ori şi care vă plac cel mai mult şi o să vedeţi că nici unuia din ele nu-i lipseşte fie emoţia, fie personalitatea, fie excepţionalul.

Dacă găsiţi vreunul, îl aştept cu interes pe poşta redacţiei 🙂

La mulţi fani!