„Tinerii de azi, guvernanții de mâine” sau cum m-am îndrăgostit

8 mai 2012 | Paul Olteanu

Când eram într-a zecea, a intrat cineva la mine în clasă care mi-a schimbat viața.
Dacă vă așteptați la o fată, ei bine, îmi pare rău să vă dezamăgesc.

Era Eddie Ezeanu, un băiat slăbuț, care venise să ne vorbească despre un program de educație nonformală numit Liderii Mileniului Trei. Eu eram plictisit și fără nici un chef să ascult ce avea el de zis, dar a pronunțat cuvintele care mi-au stârnit interesul: „(…) nu seamănă cu școala. E total altceva… (…)”.

Cuvintele astea au fost lucrul care m-au adus la primul training din viața mea și care mi-au schimbat fundamental traiectoria. Și tot acolo, la primul training, m-am îndrăgostit.

 

M-am îndrăgostit de învăţare

Era fascinant. Profesorii autoritari şi atotştiutori erau înlocuiţi de un om deschis, cu expertiză, care ne căştiga încrederea prin ce ştia şi cum era şi nu prin frica de note sau absenţe.

În loc să învăţăm din manuale, învăţam unii de la ceilalți și împreună, căutam soluții la probleme din lumea reală.

Acolo, să întrebi „de ce” era firesc. În afară, prea multe „de ce-uri” te scoteau la tablă pentru că dadeai de înţeles că n-ai învăţat.

 

M-am îndrăgostit de oameni

Pentru prima dată în viaţa mea, eram înconjurat de tineri care aveau un orizont de aşteptări, de planuri şi de aspiraţii care depăşea următoarea teză sau băuta din seara următoare.

Am cunoscut acolo oameni care aveau pasiuni, talente, valori şi motivaţii. Şi care le foloseau în slujba unor proiecte mai mari decat propria lor persoană.

Atunci, în trainingurile de la LMT, mi-a venit prima dată ideea că şi eu aş putea schimba ceva.

 

M-am îndrăgostit de comunicare

Tot atunci, a fost prima dată în viaţa mea când am putut să mă compar cu tineri din alte licee şi de la alte profile la ceva care nu avea legătura cu capacitatea noastră de a memora materie.

Eu n-am fost niciodată un elev de 10 pe linie şi atunci a fost prima dată când mi-am dat seama că asta nu e o problemă.

Mi-am dat seama că meşteşugul meu e comunicarea: oamenii mă ascultau, câştigam argumente şi în general aveam capacitatea de a convinge oamenii.

Şi de atunci şi până azi, nu trece nici o săptămână în care să nu lucrez la capacitatea asta: fie că citesc, fie că ţin training, fie că studiez discursuri, fie că vorbesc în public, nu trece nici o săptămână fără să încerc să îmi îmbunătăţesc capacitatea de a mă dezvolta prin comunicare.

Comunicarea este pasiunea şi talentul meu.

 

M-am îndrăgostit de schimbare

şi am început să lupt pentru ea. Schimbarea în care eu cred cel mai tare este schimbarea de la rădăcină. Schimbarea care vine din noi; din felul în care gândim şi în care ne purtăm. Schimbarea şi transformarea felului în care ne educăm şi a felului în care învăţăm.

Iar cu pasiunea mea pentru comunicare şi cu nevoia pentru schimbare, am făcut toate lucrurile de aici. Şi continui să le fac.

 

Dar în tot parcursul ăsta, cel mai de preţ lucru pe care l-am primit a fost…

că am cunoscut nişte oameni excepţionali. Am cunoscut nişte oameni în interacţiunea cu care m-am construit pe mine însumi; nişte oameni fără de care eu nu aş fi cum sunt astăzi.

Iar motivul pentru care scriu acest post, este că Centras – Centrul de asistenţă pentru organizaţii neguvernamentale, a scos un document intitulat „Tinerii de azi, guvernanţii de mâine”, care mi-a adus aminte de tot acest parcurs şi de toate lucrurile de care m-am îndrăgostit.

Vă invit să-l răsfoiţi şi să faceţi cunoştinţă cu unii din oamenii ale căror idei şi proiecte schimbă România zi de zi, om cu om, persoană cu persoană.  Este o onoare pentru mine că sunt pe aceeaşi pagină cu ei:

 


Din cuprins:

 

Şi mi se pare potrivit să închei acest articol cu un citat din Margaret Mead pe care probabil că o să-l ţin minte toate viaţa:

Never doubt that a small group of thoughtful, committed citizens can change the world. Indeed, it is the only thing that ever has.