Despre nevoia de control, acceptare si cursul vietii

25 oct. 2015 | Paul Olteanu

In clipa in care ne nastem, incepem sa navigam pe raul vietii si odata ce suntem in barca, fiecare dintre noi are sa invete 2 lucruri: cum sa supravietuiasca calatoriei si cum sa se bucure de peisaj.

In primii ani din viata, parintii nostrii ne dau o busola care sa ne ajute sa distingem intre “bine” si “rau”, intre “corect” si “gresit” si tot in primii ani invatam, constient sau nu, si primele lectii despre “ce TREBUIE sa facem si ce nu”.

Tot atunci incepem sa ne formam si primele idei despre daca in aceasta calatorie ne putem baza pe altii, sau daca mai degraba suntem singuri in barca.

Iar apoi, echipati cu valori, convingeri, amintiri, decizii si instructiuni, incepem sa navigam.

Viata curge si avem doua optiuni

Sa ne opunem curentului

Sub iluzia controlului, ne opunem: evitam, ne agatam, vaslim impotriva curentului, doar pentru ca in final, obositi si frustrati sa ajungem in acelasi loc. Atunci, furiosi, spunem ca nu e drept; ca nu e corect; ca nu TREBUIA sa se intample asa, pentru ca setul nostru de instructiuni arata cum ca altceva ar fi fost NORMAL.

Iar in tot efortul nostru, concentrati pe obiectiv, pe instructiuni si pe ce TREBUIA sa facem, am ratat toate peisajele, toti trecatorii si toata frumusetea de pe drum.

Iar acum, calatoria se apropie de final si noi putem sa povestim doar cat de greu si nedrept a fost, cat efort am depus si cum totul a fost in zadar.

Dar mai exista o optiune…

Sa acceptam

Sa renuntam la control si la predictie si sa acceptam ca, de fapt, singura noastra libertate consta in cum vom alege sa reactionam in relatie cu urmatorul lucru pe care viata ni-l scoate in cale.

Aceasta optiunie presupune prezenta. Presupune sa punem din cand in cand la indoiala si sa reflectam la instructiunile primite (cu cele mai bune intentii), pentru ca nu exista doua calatorii identice.

Acesta optiune presupune acceptare, atunci cand lucrurile nu ies cum ne-am dori. Presupune renuntarea la incrancenare si la obiective predefinite.

Aceata optiune presupune actualizare de sine: sa observam si sa primim lectiile pe care calatoria ni le ofera si, pe baza lor, sa actualizam traseul si experienta.

Controlul este fratele vitreg al adaptarii si reprezinta tentativa noastra de a face fata fricii. E firest. E omenesc. Dar este totodata, in zadar. Pentru ca…

In ambele cazuri

Calatoria incepe si se termina, cu sau fara voia noastra.

Diferenta sta in cum am ales sa ne folosim energia si cu cata luciditate am trait-o. Iar diferenta asta face toata diferenta.

I do my thing and you do your thing.
I am not in this world to live up to your expectations,
And you are not in this world to live up to mine.
You are you, and I am I,
and if by chance we find each other, it’s beautiful.
If not, it can’t be helped.
(Fritz Perls, „Gestalt Therapy Verbatim”, 1969)