Povestea celor doi lupi

7 ian. 2016 | Paul Olteanu

Mie imi plac foarte mult povestile. Mereu mi-au placut. Cand eram copil, povestile erau somniferul meu preferat, administrat la cerere fie de mama, fie de bunica. Ma linisteau si imi dadeau material pentru vise.

Din pacate, pe masura ce timpul trece incepem sa povestim din ce in ce mai rar despre material de vise si din ce in ce mai des despre scanduri pentru supravietuire. Iar in timp, unii dintre noi uita sa povesteasca in totalitate. Povestile sunt inlocuite de liste, grafice, bullet point-uri, slide-uri si asa mai departe. Si asa, incet dar sigur, uitam sa visam.

Asa ca, fie ca preferati sa va luati somniferul prin ascultare (cum il primeam eu in copilarie), fie ca preferati sa il luati citind, va invit sa faceti cunostinta cu…

POVESTEA CELOR DOI LUPI

 

Intr-o seara, un batran indian Cherokee i-a povestit nepotului sau despre o lupta care se da in interiorul oamenilor din vremuri stravechi. Asezandu-se langa copil, batranul i-a spus:

“Fiule… lupta este intre doi lupi care se regasesc in interiorul fiecaruia dintre noi.
Unul este bun: El este bucuria, linistea, iubirea, speranta, sinceritatea, blandetea, empatia, adevarul, compasiunea, curajul si increderea.

Iar celalalt… celalalt este ingrozitor: El este furia, invidia, gelozia, amarul, regretul, lacomia, aroganta, vinovatia, resentimentul, mandria, minciuna, superioritatea si egoul.”

Copilul, privind focul din fata lor s-a gandit pret de un minut iar apoi, intorcandu-se catre bunic, l-a intrebat:
“Si care lup castiga?…”

Bunicul, cu ochii in zare, a raspuns simplu: “Castiga cel pe care il hranesti.”

 

La fel se intampla si in organizatii. Si in relatii, in general. Pana cand devenim adulti, in fiecare dintre noi ajung sa existe doi lupi.

Unul stie sa construiasca, sa iubeasca, sa faca lucruri cu sens, sa sprijine, sa aiba incredere, sa infloreasca. Cu el ne nastem.

Dar in timp, in padurea noastra interioara mai apare unul. Lupul asta este agresiv, teritorial, competitiv, perfectionist, critic si neincrezator. El cauta sa supravietuiasca. Cu orice pret. In orice situatie.

Dar stiti ce e interesant si ce nu ne spune povestea batranului indian? Ca si lupul asta supravietuitor a fost candva un lup bland si bun. Doar ca a fost dresat.

Uneori de parintii lui, alteori de scoala, alteori de prietenii lui lupi, alteori de managerul lupilor, iar in unele cazuri chiar de cultura organizationala din padure.Si lupul asta, a invatat ca daca nu se lupta (opozitie, putere, competitivitate, dominanta, agresivitate) sau daca nu tine capul la cutie (neincredere, control, evitare, dependenta) nu are cum sa supravietuiasca.

Si comportamentele astea l-au ajutat si il ajuta. Pana la un punct. Pentru ca ele il ajuta sa supravietuiasca, dar nu il ajuta sa prospere. Il ajuta sa existe, dar nu il ajuta sa se bucure.

Eu cred ca in viata noastra avem nevoie de amandoi lupii astia.

Pentru ca amandoi ne ajuta. Fiecare in felul lui. La fel cum avem nevoie de intuneric ca sa ne bucuram de lumina, la fel cum avem nevoie de pierdere ca sa ne amintim sa pretuim ce avem. Uneori poate ca e util sa ne aratam coltii, iar alteori e util sa stim sa tinem capul la cutie. Dar nu ca stil de viata. Nu ca tipar de gandire permanent. Nu ca si cultura familiala sau organizationala dominante.

In fiecare dintre noi exista doi lupi. Si poate ca, in loc sa ne preocupam de lupta lor, am putea invata sa integram ambele lor energii. Si poate ca asa, repozitionandu-ne in relatia cu viata noastra interioara, am putea sa gasim resurse pentru o asezare noua, mai calma, mai lina, mai infloritoare si in relatie cu cea din exterior.

“Si care lup castiga?”
“Amandoi. Pentru ca au invatat ca pot infaptui mai multe in haita.”