„Alege-ti bine cuvintele…” si Neurostiinta Comunicarii
11 feb. 2017 | Paul Olteanu
“Alege-ti cuvintele” sau “Ai grija cum vorbesti” sunt asociate in mintea mea cu momentele din copilarie cand spuneam sau gandeam ceva “gresit”. Am ajuns sa asociez cuvintele astea cu mustrarea si cu corectia.
Din motivul asta, imi vine greu sa cred ca le-am scris in titlul unui articol care vorbeste despre o credinta pe care mi-am format-o in ultimii 10 ani de activitate si pe care neurostiinta a confirmat-o in mod repetat.
Eu nu imi propun sa fac o mustrare.
Vreau in schimb sa atrag atentia asupra unui fapt simplu, probat stiintific si trait zi de zi “pe pielea noastra”:
Cuvintele pe care le auzim si pe care le rostim modifica, incet, incet, realitatea din jurul nostru.
ARGUMENTUL NEUROSTIINTIFIC
In ultimii ani, neurostiinta a demonstrat in mod repetat ca mesajele la care ne expunem mintea modifica gandurile pe care le avem, iar gandurile pe care ne concentram construiesc autostrazi neuronale noi.
Si mai interesant este ca odata ce aceste noi autostrazi neuronale incep sa fie “adancite”, prin activare repetata, ele se transforma in tiparele de gandire dominante si ne modifica, la propriu, creierul (neuroplasticitate).
Simplificand si rezumand, cuvintele pe care le auzim ne imprima ganduri, iar gandurile pe care ne concentram cel mai des ne modifica creierul.
UN EXEMPLU DIN CERCETARI
Iata un exemplu dintr-un studiu reprodus din bestseller-ul „Predictably Irrational” de Dan Ariely:
Intr-un experiment, grupuri de participanti primeau sa completeze careuri cu diferite cuvinte.
Un grup primea cuvinte din registrul tolerantei si bunului simt (ex: rabdare, grija, compasiune, etc.), iar altul cuvinte dintr-un registru mai agresiv (ex: furie, viteza, nerabdare, etc.).
Apoi, dupa finalizarea careului, participantii trebuiau sa mearga in alta camera pentru a primi instructiuni cu privire la pasii urmatori.
Cand ajungeau acolo, descopereau ca instructorul vorbea cu un alt participant care nu pricepea instructiunile si tot punea intrebari.
Fara ca subiectii sa stie, acest “alt participant” era tot un experimentator care era instruit sa nu priceapa. Scopul experimentului era sa vada dupa cat timp isi pierde rabdarea fiecare grup de subiecti si intervine in discutia dintre instructor si “participantul dificil”.
Ce au descoperit cercetatorii a fost ca, de fiecare data, subiectii din grupul cu cuvinte tolerante si de bun simt aveau mai multa rabdare si cand, totusi, alegeau sa intervina, o faceau cu politete si delicatete.
In contrast, subiectii din grupul cu cuvinte agresive, isi pierdeau repede rabdarea si la pachet cu ea si reactiile lor erau mai agresive.
O completare a studiului a fost ca au repetat experimentul si cu cuvinte din registrul tineretii si vitalitatii, in contrast cu cuvinte legate de batranete si lentoare, iar apoi au masurat in cat timp raspund participantii la o solicitare de a parasi cladirea.
Rezultatul a fost ca primul grup a coborat si iesit din cladire cu zeci de secunde mai repede decat cel de-al doilea.
DOUA STUDII DE CAZ LOCALE
1) CAPRA VECINULUI
Construind pe conceptul de „imprimare” sau „priming” descris mai sus, as vrea sa va dau si un exemplu local, simplu dar foarte puternic.
In Romania, ne plangem ca suntem tara “caprei vecinului” si avem predispozitia sa ne uitam foarte mult la ce au / n-au cei din jurul nostru.
Ei bine, tiparul asta de gandire e ceva ce NI SE PREDA la scoala si acasa. Cum? Simplu: care era prima intrebare pe care o auzeam acasa cand primeam o nota mai mica de 10?
“Cat a luat colegu’?” sau “Care a fost cea mai mare nota din clasa?”…. pam-pam: COMPETITIVITATE .
Daca experimentele din cartea lui Dan Ariely demonstreaza cum gandurile si starea cuiva se pot schimba doar prin expunerea la cateva cuvinte, imaginati-va ce se intampla cu creierul nostru dupa 8-12 ani de “Cat a luat colegu’?”.
Efectul? Invatam sa ne luam stima de sine din comparatia si competita cu altii si in timp, incet, incet, ajungem sa ne uitam la cei din jur ca la rivali. Care pleaca primul de la semafor, care castiga mai mult, care are o casa mai mare, care are mai multe greutati, etc.
Hai sa mai luam un exemplu. Tot din scoala.
2) „CE N-AI STIUT?”
La note mai mici, pe langa intrebarile comparative, sunt sanse mari ca mai aparea si cate un “Ce n-ai stiut?” sau “Unde ai gresit?”.
Stiti ce cultiva mesajele astea?
PERFECTIONISM si focus pe ce lipseste.
Iar apoi, in viata adulta, ne intrebam de ce nu stim sa primim complimente, de ce cei din jur ne vad “doar defectele” si nu ne apreciaza si de ce si noi, la randul nostru, avem o predispozitie sa vedem ce lipseste peste tot.
Cuvintele celor din jur sapa santuri (sau tipare de gandire) in creierul nostru. Iar santurile respective ne imprima lucrurile pe care ne concentram si despre care vorbim.
Pentru ca ne pot atrage intr-o spirala ascendenta sau intr-una descendenta, cuvintele pot fi un cerc virtuos sau unul vicios.
Acum, ca sa ilustrez mai clar la ce ma refer, va fac cunostinta cu…