MentorshipNET în Kreţulescu
7 mart. 2009 | Paul Olteanu
Astăzi a fost de departe cea mai obositoare zi pentru mine, din seria de evenimente MentorshipNET. Dar a fost şi cea mai satisfacatoare.
Am ajus la Kreţulescu pe la 13:00, evenimentul urmând să înceapă la 14:00. Am ocolit circa 30 de minute pe straduţele din zonă, până să ajung la OMVul din bulevardul Corneliu Coposu unde se găsea mult-doritul sandwish cu schniţel de pui! Unul eu, unul Mihai (fotograful şi ajutorul meu de încredere; mersi Mihai!).
Aici l-am vazut pe Mircea Ţiplea, unul dintre minunaţii (la propriu) speakeri de azi şi pe Cosmin Alexandru, care cred că pleca spre Eforie Nord pentru Erisma #7.
Am ajuns la Kreţulescu pe la 14:00 fără 20 şi mi-am instalat laptopul, am scris întrebările, etc.
Invitaţi ne-au fost astăzi:
Mihaela Feodorof (Director Gestiune Individuala şi Recrutare la BRD)
Mircea Ţiplea (Chief Financial Officer la Coca Cola Hellenic)
Sandra Pralong (Chief Executive Officer la Synergy Communications… şi multe altele)
EX-CEP-ŢI-O-NALI! Oameni foarte diferiţi, profesional vorbind cât şi ca nivel energetic… dar, o combinaţie care simt eu că a caştigat atenţia şi poate pentru ceva timp, sufletele celor 50 de elevi din Kreţulescu, veniţi la prezentare.
Trebuie spus că ei, elevii, au fost de departe cei mai energici şi – drept vorbind – greu de controlat elevi din toate liceele în care am fost până acum, dar au fost şi cei mai activi şi receptivi.
Una peste alta a fost o zi frumoasă şi productivă. Şi iată pozele:
Mulţumesc din suflet Mihaela, Sandra şi Mircea!