Urmele lui 2009

6 ian. 2010 | Paul Olteanu

Îmi amintesc cu mare plăcere  de semniarul de Arta Cultivării susţinut de Horia Patapievici, la care am participat în cadrul Erisma. Am vorbit atunci despre importanţa de a lăsa urme ale trecerii noastre pe acest pământ, despre importanţa de a marca, sub o formă sau alta traseul devenirii noastre: învăţăminte, bucurii, tristeţi, schimbări, reuşite şi decepţii, înâlniri, prietenii… toate lucrurile care ne fac să fim ceea ce suntem.

Şi eu m-am hotărât să(-mi) las cât pot de multe urme, pentru că îmi place tare mult să mă uit înapoi la ele.
Nu ştiu dacă este şi cazul unora dintre voi, dar eu când eram în şcoală aveam „ORACOL” (un caiet studenţesc cu întrebări) ! Şi eu alături de toţi nefericiţii pe care-i prindeam, completam în el lucruri de genul:
– care e parfumul tau preferat?
– îţi place cineva din clasă? (Dacă da, cine?)
– descrie-mi băiatul / fata perfectă
Şi aşa mai departe… Vă puteţi imagina ce drag mi-a fost când am descoperit un astfel de oracol la mai bine de 8 ani de când el a fost scris. Mi-am adus aminte cum eram şi cum gândeam atunci, de cine îmi plăcea şi ce făceam ca să mă fac plăcut…. Doamne doamne!

Oracolul respectiv a fost o urmă pe care mi-am lăsat-o fără să vreau. Dar mă bucur enorm că am făcut-o! Sper să-l mai am până când va avea şi fiul / fiica mea unul ca să le comparăm.

Iar acum, vreau să las o urmă cu ce a însemnat 2009 pentru mine.

Dacă ar fi să asociez un cuvânt acestui an, atunci acela ar fi „schimbare”.

În 2009:
– m-am mutat din Ploieşti unde am locuit vreme de 20 de ani, în prima casă independentă energetic din România.
– m-am mutat şi din Bucureşti din cartierul 1 Mai unde am locuit 2 ani, la o garsonieră în Dristor.
– am încheiat colaborarea cu MentorshipNET în calitatea de Sales&Development Manager şi am venit la MaiMultVerde ca Marketing&Fundrasing Manager.
am fost de 1 decembrie la mare.
– am ajuns pe primul loc în Google la căutări după numele meu.
– am cunoscut mulţi mulţi oameni frumoşi şi interesanţi cu care sper să rămân prieten mult timp.
– am organizat un revelion cu 33 dintre ei.
– am interacţionat cu peste 600 de tineri elevi şi studenţi.
– am umplut o casă cu flori.
– nu am fost exmatriculat după ce am spus într-un discurs în faţa a 500 de tineri că eu le recomand să nu devină studenţi ai universităţii mele, cu rectorul si alţi profesori langa mine.
– am trăit bucuria lansării „la on-line” a 3 site-uri a unori prieteni dragi: CROS, YourWay şi CosminAlexandru.ro.
– am devenit trainer cu acte în regulă după ce am urmat programul de Formare de Formatori susţinut de Marian Staş şi acreditat de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor.
am fost publicat.
Şi multe multe altele… care dacă n-ar fi, nu s-ar povesti!

Dar cum o imagine face cât 1000 de cuvinte, mai jos sunt câteva fotografii cu momente speciale pentru mine, din anul ce s-a dus:

2009 a fost pentru mine un an bun, deşi de criză.
Criza e în economie şi la bugete, dar nu trebuie să fie şi în minte şi suflet.
Pentru 2010, un an tot de criză, eu îmi doresc doar atat: sănătate şi cel puţin la fel de multe momente memorabile alături de oamenii dragi din viaţa mea, ca în 2009.

Şi cum ce e mai bun trebuie lăsat la urmă, mai trebuie să(-mi) spun că începând cu 2009, zilele de 13-14 decembrie  îmi vor fi tare tare dragi…


La mulţi ani!