Care este impactul primelor experiențe din copilărie asupra tuturor relațiilor pe care le vom dezvolta în viața adultă. Cum ne formează acestea matrița pentru relaționare cu care vom continua apoi să operăm?
În acest atelier explorăm conceptul de stiluri de atașament și modul în care acestea afectează cum ne apropiem și ne angajăm în relații interpersonale în viața adultă, dar și cum ne percepem pe noi înșine și pe ceilalți în relații. Totodată, descoperim moduri prin care putem învăța să dezvoltăm relații sănătoase, chiar dacă predispoziția dată de experiențele din copilărie este către tipuri nesigure de atașament.
Dacă n-ai timp să ajungi la cursurile fizice sau dacă preferi să înveți în ritmul tău, descoperă programele din Online Academy by Mind Architect.
Activitățile care nu se mai termină. Responsabilitățile de acasă și de la birou. Resurse parcă prea puține pentru a putea duce tot stresul.
Cum ne transformăm stresul în aliat și care sunt instrumentele practice pentru a...
Deși funcționăm pe pilot automat, avem impresia că ne putem controla emoțiile, senzațiile, gândurile și comportamentele.
Realitatea este că operăm cu un sistem nervos extrem de complex, pe care îl înțelegem foarte...
Cum poți să înveți constant, ca să ții pasul cu ritmul alert? De ce uită oamenii ce le spui, dar nu uită cum s-au simțit în preajma ta?
Descoperă cum funcționează memoria, care sunt miturile despre invățare și cum poți să îți menții plasticitatea creierului.
Paul has delivered one of the most usefully training programs that Garmin's Cluj management team has ever been part of. He really helped us to understand the management teams issues, to re-define the [mai mult]
Saying that Paul is one of the best trainers I know, would be an understatement. Paul is a full-fledged professional, with enough knowledge about the human mind and its workings in order to mold it into [mai mult]
Paul is an enthusiastic professional with great passion for people and for assisting them with his expertise. I interacted with Paul during the PCM training and I was extremely pleased with the way he [mai mult]
I have worked with Paul for various client groups: top&mid-management, as well as specialists, and the feedback has always been outstanding. Paul has a wealth of knowledge, a profound way of diving [mai mult]